Ecranul anti-glare de 19.5 inch are o rezoluție medie de 1600 pe 900 pixeli, dar se pare că Acer nu oferă nici un fel de opțiune touchscreen. Sistemul poate fi montat pe perete, folosind standardul VESA, dar și rama flexibilă poate fi înclinata de către utilizator, între 6 și 60 de grade. Camera web de 2 MP poate fi de asemenea ajustată până la 180 de grade, iar sistemul de răcire poate roti ventilatoarele în sens invers, pentru a preveni acumulările masive de praf.
Acer Veriton Z2640G poate veni cu un procesor dual core Celeron 1007U care rulează la 1.5 GHz și are 2 MB de memorie cache de nivel 3 sau un Pentium 2117U care are cam aceleași caracteristici, dar rulează la 1.8 GHz. Varianta mai ieftină se livrează cu doar 2 GB de memorie RAM DDR3 și are un preț de numai 400 EUR, iar celalalt model costă 450 EUR și are 4 GB de RAM.
Ambele variante oferă un sistem de stocare de 500 GB pe HDD-uri de 7200 RPM, un singur port USB 3.0, doi conectori USB 2.0 și un port HDMI-în. Sistemul de operare poate fi Microsoft Windows 7 sau noul Windows 8, iar RAM-ul poate fi mărit până la un maxim de 16 GB DDR3.