Tech Hardware

AMD Hondo vs Intel Atom Z2760

AMD Hondo vs Intel Atom Z2760

Ştim cu toţii că procesoarele din seria Intel Atom au performanţe foarte modeste. Unitatea integrată de procesare grafică (iGPU), numită PowerVR SGX 545, este mult mai slabă decât AMD Radeon HD 6250, dar o comparaţie directă între cele două cipuri ne dezvăluie o realitate dramatică.

V-am relatat deja despre noua tabletă Windows 8 de la Vizio care foloseşte o unitate accelerată de procesare (APU) AMD Hondo, dar acum avem şi un clip video care compară impresionanta tabletă cu o soluţie bazată pe cel mai puternic procesor Intel Atom Clover Trail disponibil acum – Intel Atom Z2760. Cipul AMD rulează la numai 1 GHz şi consumă un maxim de doar 4.5 waţi. Atom Z2760 rulează la 1.8 GHz şi beneficiază si de un controler de memorie integrat (IMC) de tip dual channel.

Clipul ne arată cele două tablete rulând popularul joc Modern Warfare 2 la setările cele mai pretenţioase privind calitatea imaginii, dar soluţia Intel nu este în stare să ruleze jocul în rezoluţie FullHD, cum poate AMD Hondo. Pentru a avea parte de o comparaţie corectă, experţii de la pcperspective.com au setat ambele tablete la 1366 pe 768 pixeli.

Intel a vărsat grămezi uriaşe de bani în marketingul pentru platforma Atom Clover Trail, destinată tabletelor şi telefoanelor inteligente, iar această strategie pare să fie o încercare disperată de a acoperi faptul că arhitectura Saltwell are performanţe foarte modeste. Strategia pare să fi avut succes căci acum putem regăsi cipurile Atom Clover Trail în tablete bine construite precum HP Envy X2, Lenovo ThinkPad Tablet 2 şi Samsung ATIV Smart PC.

Totuşi, dacă ne uităm dincolo de marketingul şi publicitatea finanţate de Intel, putem observa foarte uşor că performanţa Atom lipseşte pur şi simplu. În ciuda faptului că are un IMC de tip dual channel şi o frecvenţă de funcţionare cu 80% mai ridicată, tableta cu Intel Clover Trail merge atât de prost încât pare defectă, din cauza imaginii care clipeşte supărător şi nu cuprinde toate elementele jocului.

AMD Hondo este absolut impresionant pentru că zdrobeşte noul Intel Atom Z2760, deşi foloseşte arhitectura Bobcat, lansată în 2011. AMD este de asemenea aproape gata cu noile cipuri Temash care folosesc noua arhitectură Jaguar si un iGPU de tip Radeon 8000. Intel nu are nimic care sa poată fi comparat cu aceasta tabletă. Pentru a demonstra performanţa noii arhitecturi AMD Jaguar, compania rulează popularul joc DiRT Showdown în rezoluţie FullHD.

Până ce Intel nu lansează noua arhitectură Atom ValleyView, AMD practic nu are competiţie pe piaţa tabletelor de top.