Popularitatea tablet PC-ului celor de la Apple este din nou confirmată: în 80 de zile de la lansarea oficială, au fost vândute 3 milioane de iPad-uri la nivel mondial. Evoluţia pe piaţă a ultraportabilului a fost spectaculoasă încă de la început: după o singură lună de la lansare fuseseră vândute 1 milion de unităţi în Statele Unite, ajungându-se apoi la 2 milioane de unităţi vândute până pe 31 mai 2010. De atunci şi până pe 21 iunie au mai fost vândute încă un milion de iPad-uri, conform comunicatului de presă, ajungându-se în prezent la un total de 3 milioane.
De altfel, vânzările au crescut foarte mult după ce iPad-ul a fost lansat oficial la nivel internaţional, pe data de 28 mai. Astfel, după data de 31 mai (când s-a atins pragul de 2 milioane de unităţi), compania a vândut în medie 48.000 de iPad-uri de zi. Prin comparaţie, în primele 59 de zile de la lansare, au fost vândute în medie 34.000 de tablet PC-uri pe zi. Este de aşteptat ca evoluţia spectaculoasă a vânzărilor să continue, din moment ce tablet PC-ul Apple este programat pentru lansare din luna iulie în încă 9 ţări (neprecizate), după cum reaminteşte Steve Jobs, Apple CEO:
În prezent, s-a ajuns la un număr de 11.000 de aplicaţii dezvoltate special pentru iPad, deşi, conform companiei, tablet PC-ul poate rula fără probleme aproape toate cele 225.000 de aplicaţii disponibile în App Store. Numărul aplicaţiilor create special pentru tablet PC-ul Apple s-a dublat faţă de acum aproape o lună, deoarece la data de 31 mai, când s-a atins pragul de 2 milioane de unităţi vândute, erau anunţate doar 5000 de aplicaţii pentru iPad.