Tech

Cea mai puternică baterie non-nucleară

Cea mai puternică baterie non-nucleară

Cu cât un portabil are o autonomie mai mare, cu atât mai bine. Din păcate, chiar dacă mini laptop-urile stau ceva mai bine la acest capitol, deocamdată bateriile laptop-urilor performante rezistă în continuare mult prea puţin faţă de cât ne-am dori. Aşa că ar fi interesant ca într-un viitor (cel mai probabil foarte îndepărtat), în industria notebook-urilor să îşi găsească locul o tehnologie similară cu cea descoperită recent de profesorul de chimie Choong-Shik Yoo din cadrul Washington State University. În ce constă ea? Pe scurt, în cea mai puternică baterie non-nucleară la ora actuală, adică, după cum a declarat profesorul, “cea mai condensată formă de stocare de energie în afară de cea nucleară”.

Aceasta a fost obţinută în urma supunerii difluorurii de xenon (XeF2) la presiuni foarte mari, de 1 milion de atmosfere. Astfel, difluorura de xenon, un cristal alb utilizat de obicei pentru a decapa conductori de silicon, a fost plasată într-un DAV (Diamond Anvill Cell), un dispozitiv foarte mic care măsoară în jur de 5.08 cm x 7.62 cm şi care foloseşte două “nicovale” de diamant pentru a obţine o presiune foarte mare într-un spaţiu foarte mic.

Presiunea exercită în DAV a obligat moleculele de difluorură de xenon să se apropie din ce în ce mai mult una de cealaltă, şi într-o primă fază, acestea au format un semiconductor bidimensional. Însă când presiunea a ajuns la 1 milion de atmosfere, moleculele au devenit o reţea conductoare metalică 3D care a determinat ca toată energia mecanică utilizată în procesul de comprimare să se stocheze sub formă de energie chimică în legăturile moleculare. În acest fel s-a obţinut o micuţă “cărămidă metalică” care reprezintă cea mai puternică sursă de stocare energetică la ora actuală. Aplicaţiile bateriei de difluorură de xenon ar putea include superconductori, materiale super-oxidante care ar putea distruge agenţi biologici şi chimici, noi tipuri de combustibil şi noi dispozitive de stocare energetică.