Tech Aplicatii mobile

Clueful – aplicatia retrasa din AppStore revine sub forma unei platforme web

Clueful – aplicatia retrasa din AppStore revine sub forma unei platforme web

Clueful a fost inițial un software de securitate care ajuta posesorii de iPhone să recunoască aplicațiile ce încalcă intimitatea. Acesta a fost retras de către Apple din AppStore, însă cei de la Bitdefender îl aduc acum într-o nouă formă, ca aplicație web.

Platforma web emulează aplicația lansată pe iOS și este disponibilă gratuit pe http://www.cluefulapp.com cu funcționalități extinse. Utilizatorii pot verifica online toate privilegiile aplicațiilor pe care le au deja pe iPhone sau pe care intenționează să le instaleze. Vor putea fi identificate soft-urile neglijente cu parolele sau datele de autentificare, cele care urmăresc locația posesorilor de iPhone, citesc și utilizează lista de contacte, calendarul sau consumă bateria telefonului.

Utilizatorii vor ști dinainte ce aplicații le afișează reclame și care le monitorizează comportamentul de utilizare a device-ului. Cătălin Coșoi, Chief Security Researcher la Bitdefender declară că ”…o aplicație cu facilitățile Clueful este mult prea utilă și furnizează informații mult prea importante pentru utilizator a sta departe de public. Vom reveni curând și cu alte vești legate de Clueful’’