
Miliardarul Elon Musk a anunţat că există posibilitatea ca Tesla să accepte din nou plăţile în bitcoin. Inainte de acest demers se va face o verificare a cantităţii de energie regenerabilă utilizată pentru minarea de monede digitale. Potrivit Reuters, Bitcoin a crescut cu 8%, ajungând la 32.160 dolari.
Conform anunţului făcut de Musk, Bitcoin s-a apreciat cu 8%, la 32.160 dolari, în timp ce ethereum a urcat cu 11,6%, la 1.993,36. Dar, acţiunile Tesla au scăzut cu 0,8%, la 655,30 dolari.
Elon Musk a declarat că îşi doreşte mai multe verificări. Acest lucru este necesar pentru a putea confirma că procentul de energie regenerabilă utilizată este de peste 50% şi că există tendinţa de creştere a acestuia. Dacă lucrurile vor sta aşa, Tesla va dori să accepte din nou bitcoin. De asemenea, Elon Musk a mai adăugat că cel mai sigur răspuns este că Tesla va relua acceptarea bitcoin.
Pe lângă bitcoin care este deţinut de firmele Tesla şi SpaceX, Musk a adăugat că el mai deţine bitcoin, ethereum şi dogecoin .
Matt Maley, analist şef la Miller Tabak + Co a declarat de curând că dacă piaţa o să continue să înregistreze aceste evoluţii fluctuante în funcţie de postările de pe Twitter ale lui Elon Musk, acesta va reprezenta un obstacol pentru această clasă de active.
Deoarece există aceste mari fluctuaţii datorită postărilor de pe Twitter ale unei singure persoane, legitimitatea acestei clase de active se va diminua.
Consumul mare de energie care este generată prin arderea de combustibili fosili, reprezintă o problemă de lungă durată a bitcoin. Firmele care se ocupă cu minarea de criptomonede folosesc foarte multe computere care funcţionează non-stop pentru a putea verifica tranzacţiile cu bitcoin.
Chiar şi aşa, în luna februarie, Elon Musk a anunţat că doreşte să investească 1,5 miliarde de dolari în bitcoin, De asemenea, el a precizat că Tesla va putea accepta plata cu bitcoin pentru vehiculele sale.
Conform BBC News, Bitcoin a revenit peste pragul de 30.000 de dolari, după ce Elon Musk a declarat că există posibilitatea ca Tesla să înceapă să accepte din nou plăți în această criptomonedă.
Din cauza impactului negativ asupra mediului pe care îl are procesul de minare a criptomonedei, producătorul de mașini electrice a anunţat în luna mai că nu mai acceptă plăți în Bitcoin.
In cadrul conferinței B Word dedicată criptomonedelor, Elon Musk a afirmat că va exista posibilitatea ca Tesla să accepte din nou plata în bitcoin
Au existat critici privind manevrarea artificial a acestor criptomonede. Elon Musk a respins însă aceste critici, susținând că doreşte să investească în criptomonede pe termen lung.
Conform Coindesk, după afirmaţiile făcute de el, Bitcoin s-a apreciat cu 6% la 31.952 dolari, iar Ethereum cu 10,6% la 1.979 dolari. Când a fost publicată această ştire, Bitcoin era cotat la foarte puțin peste 32.000 de dolari.