Pentru monitorul DX2500, LG este primul brand din industrie care primeşte certificarea T Ü V Rheinland pentru un monitor 3D fără ochelari. Modelul a fost anunţat încă din luna decembrie 2011, dar în această perioadă va fi expus la CES 2012.
Pentru o experienţă de vizionare optimă a imaginilor 3D, produsele 3D fără ochelari existente deja pe piaţă necesită, în general, ca utilizatorii să fie poziţionaţi într-un unghi restrâns şi la o distanţă incomodă. Noul monitor LG DX2500 a eliminat această restricţie cu ajutorul tehnologiilor de urmărire a mişcării capului pe bază de senzor ce completează efectul de barieră de paralaxă. Astfel, utilizatorii au o mai mare libertate de mişcare şi se pot bucura de o experienţă completă şi confortabilă de vizionare.
Supervizarea poziţiei utilizatorului în cadrul monitorului LG DX2500 se realizează printr-o cameră video integrată în monitor, care detectează modificările unghiului de vizualizare de la nivelul ochilor şi capului utilizatorului, în timp real. Pe baza acestor informaţii, monitorul calculează unghiul şi poziţia utilizatorului şi ajustează imaginea în aşa fel încât să îi ofere un efect maxim de vizionare 3D. Cu ajutorul funcţiei avansate de conversie 2D în 3D, DX2500 permite experimentarea în 3D a unui conţinut variat, precum filme, fotografii sau jocuri, printr-un singur click al mouse-ului.
Disponibil în prezent în Coreea, monitorul LG DX2500 va fi lansat în întreaga lume la începutul acestui an.