Într-un articol de pe blog, un cercetător care lucrează pentru Microsoft a sugerat că PC-urile infectate cu viruşi sau alte tipuri de malware ar trebui izolate şi nu ar trebui să aibă acces la Internet. Ideea a fost inspirată de sistemul sanitar.
Se clocesc planuri diabolice în rândul cercetătorilor de la Microsoft. Într-un articol de pe blog, Scott Charney, Corporate Vice President, Trustworthy Computing Team, a sugerat că PC-urile infectate cu viruşi care reprezintă un risc pentru alte calculatoare ar trebui izolate, fără să mai aibă acces la Internet. Această idee a fost inspirată de sistemul medical, unde pacienţii care suferă de boli infecţioase sunt puşi în carantină pentru a împiedica răspândirea bolii. Similar, plasarea PC-urilor infectate în carantină temporară ar opri răspândirea viruşilor şi ar permite curăţarea sistemului:
Cum s-ar putea realiza acest lucru? Printr-un “control medical” (health check) făcut înainte de conectarea PC-ului la Internet, care să confirme dacă acesta este “sănătos” sau nu. O astfel de testare ar trebui să verifice în principiu dacă toate update-urile pentru software sunt la zi, dacă există un firewall instalat şi configurat corespunzător, dacă laptop-ul / mini laptop-ul sau desktop-ul dispune de un software antivirus actualizat şi dacă PC-ul este infectat cu vreun malware cunoscut:
Prin urmare, un “certificat de sănătate” care să dovedească faptul că PC-ul este neinfectat înainte de a se conecta la Internet ar reprezenta soluţia împotriva răspândirii viruşilor. În cazul în care problemele detectate pe PC sunt foarte serioase, sau utilizatorul refuză să producă un certificat de sănătate pentru calculatorul personal, Charney sugerează că ar trebui luate alte măsuri, precum reducerea lăţimii de bandă. Oprirea totală a accesului calculatorului la Internet ar putea fi totuşi problematică, mai ales în cazurile în care utilizatorul încearcă să-şi folosească PC-ul pentru o urgenţă:
Cercetătorul Microsoft şi-a prezentat deja ideea în cadrul International Security Solutions Europe (ISSE) Conference din Berlin, Germania.