
Piaţa portabilelor din România a crescut în primul trimestru al acestui an cu 38%, la 92.876 unităţi, acestea reprezentând 73,3% din totalul PC-urilor vândute şi 76,3% din valoare, conform datelor IDC furnizate de companiile prezente pe acest segment.
După cum s-a putut vedea într-o altă analiză a IDC, piaţa globală a PC-urilor a crescut, în ciuda crizei, cu 22.4% în al doilea trimestru al acestui an. În România, portabilele au fost cele care au înregistrat o creştere spectaculoasă, tot în ciuda condiţiilor economice dificile. Astfel, conform IDC, piaţa laptop-urilor şi mini laptop-urilor a crescut cu 38% în primul trimestru din 2010, ajungând la 92.876 unităţi. Vânzările totale de PC-uri din această perioadă a depăşit 126.000 unităţi, ceea ce înseamnă o creştere de 28% faţă de primul trimestru al anului 2009. Pe categorii, desktop-urile au avut o creştere de 7,7%, reprezentând doar 26,7% din volumul total, în timp ce notebook-urile şi netbook-urile au reprezentat 73,3% din vânzări.
În ceea ce priveşte cei mai importanţi producători de pe piaţă, Acer România a anunţat că în primul trimestru a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 150%, la peste 26.000 de PC-uri portabile, fiind primul clasat pe acest segment, iar Asus România, cu peste 40%, la peste 21.000 de notebook-uri, ocupând a doua poziţie. Toshiba a avut de asemenea o evoluţie foarte bună, după cum declară Lucian Condruz, directorul de vânzări al reprezentanţei companiei în România.