Tech

Portabile cu Google Chrome OS

Portabile cu Google Chrome OS

Sistemul de operare Google Chrome al celor de la Google a fost anunţat încă de anul trecut şi se presupune că va fi disponibil începând cu 2010. Particularitatea acestui OS constă în faptul că va fi distribuit doar pe mini laptop-uri special configurate pentru el. Astfel de portabile vor fi diferite faţă de un netbook obişnuit, atât în ceea ce priveşte design-ul, cât şi modul de lucru. În primul rând, vor fi subţiri şi uşoare, din moment ce nu vor avea nici hard disk-uri, nici unităţi optice (bazându-se doar pe un SSD cu o capacitate mică). În al doilea rând, se vor baza exclusiv pe Google Chrome OS, care funcţionează diferit faţă de un sistem de operare normal.

Şi tocmai despre aceste dispozitive a vorbit Eric Schmidt, CEO Google, în cadrul Atmosphere Cloud Computing Forum, menţionând că, atunci când vor ajunge pe piaţă, vor fi relativ ieftine, între 300-400 de dolari. Preţul include numai componentele de hardware, din moment ce OS-ul este gratuit. Schmidt este de părere că Google Chrome va fi primul sistem de operare din ultimii 20 de ani capabil să schimbe statutul actual al pieţei, dominată în prezent de Windows şi Mac OS.

Google Chrome OS nu rulează nicio aplicaţie de desktop, bazându-se în totalitate pe aplicaţii web şi de aceea necesită conexiune permanentă la Internet pentru a funcţiona. În plus, toate datele utilizatorului sunt stocate online, astfel încât să poată fi accesate de oriunde din lume. Mai jos găsiţi un videoclip foarte haios care încearcă să explice mai multe despre ce este şi cum funcţionează Google Chrome OS.