Ultrabook, noua generaţie de portabile creată de Intel, a ajuns la a doua generaţie de produse şi a intrat în etapa a doua de dezvoltare odată cu lansarea procesoarelor Intel Ivy Bridge. Însă acestea se vor lăsa puţin aşteptate pentru că multe dintre ele vor avea Windows 8 ca sistem de operare, iar acesta va veni la toamnă.
Aşa că nu putem să trecem cu vederea actualele ultrabook-uri existente în piaţă. După ASUS ZenBook UX31, Asus ZenBook UX21, Lenovo U300S şi Acer Aspire S3 în redacţie a ajuns şi modelul Toshiba Portege Z830.
Pentru producătorul japonez, ideea de ultrabook nu este nouă. În 2003 au lansat un laptop ultraportabil şi amintim aici de Toshiba R100. A fost primul laptop de 1.1 kg şi cu ecran de 12.1 inch lansat la acea vreme. În 2005 a fost lansat R200 – 1.2Kg, 12.1 inch şi unitate optică. În 2007 a apărut R500, iar în 2010 a fost lansat ultraportabilul R700 – 1.4 Kg, display de 13.3 inch şi procesor de voltaj normal.
Astfel putem concluziona că Toshiba s-a aliniat unui standard construit de Intel, iar Portege Z830 este un urmaş al seriei lansate în 2003, dar care se încadrează în limitele unui ultrabook. Pentru Toshiba a însemnat o nouă provocare, un mod de a continua seria lansată în 2003 şi nu doar un nou început.
Toshiba Portege Z830 face parte din generaţia ultrabook-urilor groase de până la 18mm, cu un preţ în jurul a 1000 dolari/euro, cu o configuraţie bazată pe procesoare Sandy Bridge şi la sub 1.4Kg.
Ultrabook-ul Z830 are un design simplu, draguţ şi asemănător cu ceea ce ne-a obişnuit Toshiba în aproximativ 10 ani de ultraportabile Portege. Beneficiază de o carcasă din aliaj de magneziu uşoară şi durabilă, care îi oferă o bună absorbție a şocurilor, rigididate crescută şi rezistență la apăsare. Este construită pe tehnologia “fagure”. Acest lucru permite o flexibilitate sporită, dar în acelaşi timp oferă o rezistenţă pe măsură. Chiar şi aşa, mie mi s-a părut că este mult prea flexibil, mai ales în zona ecranului.
Personal nu prea sunt pasionat de acest sistem de prindere a ecranului de baza laptop-ului cu balamalele pe mijloc. Din punctul meu de vedere, estetic nu este plăcut şi nici din punct de vedere al rezistenţei nu-mi inspiră încredere. Însă este avantajos pentru producător. A reuşit să integreze o serie de porturi în partea din spate, la dimensiunile standard.
Comparativ cu alte ultrabook-uri, Toshiba a reuşit să integreze un minim necesar de porturi şi fără să facă rabat la calitate. Pe Toshiba Portege Z830 găseşti un set complet de 3 porturi USB, inclusiv un USB 3.0, HDMI, VGA, Gigabit LAN şi cititor de carduri SD, astfel încât nu ai nevoie de adaptoare speciale.
Am fost plăcut impresionat de tastatura full size tipică Toshiba pentru că este confortabilă la tastatrea rapidă şi este iluminată. În prima generaţie de ultrabook-uri, puţine modele s-au bucurat de iluminare la tastatură sau de porturi la dimensiuni standard.
Toshiba Portege Z830 poate fi considerat şi un portabil pentru business datorită unor tehnologii mai speciale. Acesta vine cu tehnologia Intel vPro, eficientă pentru administrarea laptop-ului de la distanţă şi pentru securitatea datelor. Beneficiază, opţional, de conectivitate 3G! Între tastele de click de sub touchpad, se află un cititor de amprente.
Despre ecran nu vă pot spune prea multe lucruri. Portege Z830 vine echipat cu un clasic 13.3 inch HD, cu rezoluţia 1366 x 768. Am apreciat foarte mult faptul că este anti-glare, însă unghiurile de vizibilitate nu sunt extraordinare. Comparativ cu modelele concurente, la acest capitol se putea mai bine.
Şi să trecem la interior. Aici nu avem mari surprize. Toshiba Z830 testat a venit cu o configuraţie bazată pe procesor Intel Core i5-2557M Sandy Bridge la 1.7GHz, SSD de 64GB, 4GB memorie RAM DDR3 şi placă video Integrată Intel HD 3000M.
Atât în testele sintetice cât şi în activitatea de zi cu zi, Toshiba Portege Z830 s-a descurcat bine. Poate fi un portabil util în plimbări de afacere sau relaxare, în activitatea de birou sau pentru divertisment. Se descurcă bine şi la procesări foto/video de nivel de bază si mediu. Poţi face chiar şi un party poker online. Punctul slab în configuraţie este placa video care nu oferă performanţe extraordinare pentru activităţi mai complexe, de genul jocurilor sau al procesărilor video mai speciale.
SSD-ul face minuni, de la faptul că face sistemul de operare să booteze în aproximativ 20 de secunde şi până la posibilitatea de a deschide o serie de aplicaţii fără să-ţi pună răbdarea la încercare. Vine şi cu avantajul consumului de energie mai mic, plus o protecţie a datelor mai mare comparativ cu hard disk-urile clasice. Tot datorită SSD-ului, ultrabook-ul Toshiba Portege Z830 revine din hibernare în câteva secunde şi este gata de utilizare.
Modelul testat de noi nu se încălzeşte peste media acceptată şi asta e un lucru bun. Însă pot apărea probleme când ultrabook-ul este utilizat în braţe. Pe partea inferioară se află un ventilator ieşit în relief şi de multe ori poate fi blocat. Pentru a evita situaţiile neplăcute, Toshiba Portege Z830 trebuie utilizat pe o suprafaţă perfect plată, de preferat la birou. Şi atenţie când îl utilizaţi pe picioare, spre exemplu în avion sau când staţi pe o bancă în parc.
La autonomie nu a strălucit, cel puţin modelul testat de noi. Toshiba Portege Z830 testat a rezistat 95 de minute la un grad de încărcare 100%, cu luminozitatea ecranului la maxim şi wi-fi deschis. Într-un regim normal de utlizare poate rezista şi până la 4 ore. Noile ultrabook-uri vor asigura o autonomie şi mai mare.
Mai jos aveţi rezultatele din testele sintetice şi informaţiile oferite de CPU-Z:
Concluziile se pot desprinde din povestea de mai sus. Eu mizez foarte mult pe ultrabook-uri. Acestea pot oferi performanţe bune, portabilitate, securitate, totul la un preţ rezonabil. Chiar dacă aceste portabile sunt mai scumpe faţă de laptop-urile obişnuite cu specificaţii asemănătoare, diferenţa de bani se poate regăsi în confort, portabilitate, autonomie şi protecţia datelor. Toshiba Portege Z830 este un model bun, cu un design OK (gusturile diferă de la user la user) şi beneficiază de configuraţie echilibrată. Însă cu siguranţă există loc şi de mai bine! A doua generaţie – Toshiba Portege Z930 – promite deja performanţe net superioare din toate punctele de vedere.
Puncte forte Toshiba Portege Z830
+ portabilitate – 16mm grosime în cel mai subţire punct, 1.12Kg greutate
+ carcasă construită din aliaj de magneziu şi tehnologie tip “fagure”
+ configuraţie echilibrată bazată pe procesor ULV Intel Core i5-2557M
+ Tastatura confortabilă şi iluminată
Puncte slabe Toshiba Portege Z830
– construcţia pare fragilă, iar ecranul este prea flexibil
– sistemul de răcire cu ventilatorul ieşit în relief în partea inferioară nu este eficient când modelul este utilizat în braţe. Atenţie să nu-l blocaţi!
– modelul testat a venit cu o baterie cam micuţă din punct de vedere al capacităţii
Promoţia “No Matter What Guarantee” a fost prelungită până la data de 30 septembrie 2012. Pentru a participa la aceasta, laptopul TOSHIBA trebuie înregistrat în 14 zile de la data cumpărării.
Pe piaţă se găseşte în 2 variante:
– Toshiba Portege Z830-10D cu procesor Intel Core i5-2557M 1.70GHz, 4GB, SSD 128GB, Intel HD Graphics, Microsoft Windows 7 Professional, Ultimate Silver Hairline – 4.799,99 Lei
– Toshiba Portege Z830-11M cu procesor Intel Core i5-2467M 1.60GHz, 4GB, SSD 128GB, Intel HD Graphics, Windows 7 Home Premium, Grey – 4.599,99 Lei