Tech Hardware

SSD mSATA Mushkin Atlas 480GB – din ianuarie 2013

SSD mSATA Mushkin Atlas 480GB – din ianuarie 2013

Producătorii de portabile au avut ceva bătăi de cap când au fost nevoiţi să reducă grosimea produselor. Nu e uşor să scoţi tablete sau ultrabook-uri subţiri, performante, fiabile etc. Una dintre probleme a fost la unitatea de stocare. Un SSD normal sau un hard disk clasic pentru laptop are o grosime de 9.5 mm.

Producătorii de memorii şi unităţi de stocare au luat decizia de a scoate module speciale pentru tablete şi ultrabook-uri. Au renunţat la carcasele tradiţionale, au adaptat sistemul de conectare şi aşa au apărut SSD-urile mSATA. Sunt şi unităţi de stocare care vin montate direct pe placa de bază.

Din cauza costurilor mari la SSD-uri, pe piaţă sunt puţine ultrabook-uri care au peste 256GB SSD. Aşa că cei care doresc un upgrade, din ianuarie 2013 vor putea găsi SSD mSATA Mushkin Atlas la 480GB. Este o unitate de stocare dedicată celor care simt nevoia de mai mult spaţiu şi doresc să-şi upgradeze ultrabook-ul. Preţul este estimat la 499 de dolari, deloc ieftin.

Specificaţiile tehnice principale pentru SSD mSATA Mushkin Atlas 480GB:
– procesor SandForce SF-2281 SSD
– interfaţă de conectare Mini PCIe
– memorii MLC NAND de mare viteză
– suportă S.M.A.R.T.
– Suporta ATA APM, Security Set, NCQ
– interfaţă de transfer SATA III (6Gb/s)
– garanţie 3 ani

Noua unitate de stocare Mushkin Atlas 480GB va fi distribuită, pentru început, în Statele Unite şi Canada, urmând apoi să ajungă şi pe alte continente.