Tech Tableta

Tableta HTC Flyer – disponibila in Europa

Tableta HTC Flyer – disponibila in Europa

Prin îmbinarea tradiției în design premium specific HTC cu cea mai recentă versiune a experienței de utilizator HTC Sense acum regândită pentru tablete, HTC Flyer combină interacțiunea prin atingere și stylus cu suportul pentru conectivitatea 3G și WiFi sau exclusiv WiFi.

Varianta de HTC Flyer cu suport pentru 3G și WiFi oferă o memorie de 32 GB pentru stocare, memorie care poate fi extinsă printr-un card microSD de până la 32 GB, și va avea un preț de vânzare de 649 €. O a doua variantă va fi disponibilă pentru 499 € și oferă conectivitate WiFi și memorie de 16 GB cu posibilitate de extindere. Ambele versiuni vor include HTC Flyer Magic Pen, compatibil cu tehnologia HTC Scribe, o alternativă la interacțiunea tactilă.

Începând cu data de 16 mai,HTCFlyer va fi disponibil în următoarele zone, atât direct în magazine cât și prin HTC.com: România, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Danemarca, Norvegia, Suedia, Republica Cehă, Ungaria și Polonia.

Design și performanță premium
Deși cântărește mai puțin decât o carte, datorită carcasei din aluminiu, HTC Flyer reflectă eleganța și calitatea construcției pentru care HTC este recunoscut în industria smartphone-urilor. Cu un ecran tactil de 7 inch, procesor foarte rapid de 1,5 Ghz și capacități de transfer de date la viteze mari, HTC Flyer este ideal pentru cei care își doresc un tablet compact, dar extrem de puternic.

HTC Sense pentru Tablet
Experiența HTC Sense regândită pentru HTC Flyer surprinde și încânta utilizatorul prin ecranul de start 3D. Asemănător experienței demonstrate prin modelul HTC Sensation, un carusel unic de widget-uri plasează conținutul și informațiile esențiale în centrul vizual al utilizatorului și oferă navigare online fără compromisuri datorită suportului Flash 10 și HTML 5.

Tehnologia HTC Scribe
HTC Scribe inaugurează o serie de inovații integrate care simplifică modul de preluare a notițelor, de semnare a contractelor, desenarea sau chiar scrierea pe o fotografie sau pe o pagină web. Preluarea notițelor a intrat pentru prima dată în era smart odată cu sincronizarea scrisului de mână direct pe ecran cu înregistrarea audio Timemark. Prin atingerea unui cuvânt din notițe, utilizatorul poate consulta înregistrarea audio corespondentă, exact de la momentul scrierii respectivului cuvânt, simplificând descifrarea unor adnotări mai puțin lizibile.

Notițele sunt integrate și cu calendarul, astfel încât atunci când se declanșează un reminder pentru o nouă întâlnire, utilizatorului i se oferă opțiunea începerii unei notițe noi, iar în cazul întâlnirilor recurente, se poate continua sesiunea de adnotare din punctul final al întâlnirii precedente. O nouă premieră în industrie, disponibilă prin HTC Flyer, o reprezintă sincronizarea integrată cu Evernoteä, aplicația și serviciul cel mai popular pentru preluarea de notițe.

HTC Flyer – specificaţii tehnice

Procesor: 1,5GHz
Platformă: Android with HTC Sense
Memorie: Stocare internă: 32 GB
RAM: 1 GB; Extensie prin Micro SD (compatibil SD 2.0)
Dimensiuni: 195,4 x 122 x 13,2 mm
Greutate: Aproximativ 415 grame cu baterie
Ecran: 7 inch touch-sensitive TFT – rezolutie 1024 X 600
Rețea: HSPA/WCDMA: 900/AWS/2100 MHz
Viteză upload de până la 5,76 Mbps și viteză de download de până la 14,4 Mbps
Quad-band GSM/GPRS/EDGE: 850/900/1800/1900 MHz
GPS: Antenă internă GPS
Conectivitate: Bluetooth 3.0 cu A2DP pentru căștile audio stereo wireless
Wi-Fi: IEEE 802.11 b/g/n
Mufă audio 3,5 mm stereo
Micro-USB (12-pin micro-USB 2.0)
Cameră foto: 5 megapixeli cu auto focus; Cameră frontală de 1,3 megapixeli
Formate audio compatibile: Redare: .aac, .amr, .ogg, .m4a, .mid, .mp3, .wav, .wma (Windows Media Audio 9)
Înregistrare: .amr, .aac
Formate video compatibile: Redare: .3gp, .3g2, .mp4, .wmv (Windows Media Video 9), .avi (MP4 ASP and MP3), .xvid (MP4 ASP and MP3)
Înregistrare: .3gp
Baterie:Reîncărcabilă; Capacitate: 4000 mAh; Timp de așteptare: Până ka 820 ~1470 ore; Redare video: Până la 4 ore